La finalul verii, la invitația primită de la Andreea Vrabie am mers la una dintre întâlnirile de Biblioterapie pe care le organizează regulat la Common House. Tema întâlnirii a fost dată de cartea Ochi de pisică scrisă de Margaret Atwood. Pornind de la tema prieteniei abordată în carte, cât și de la proiectul nostru care abia ieșea la suprafață în spațiul online, am discutat timp de două ore jumate despre prietenie. Mai jos sunt câteva highlighturi ale discuției pe care am purtat-o. Mulțumim Andreei, cât și participantelor de entuziasmul arătat proiectului nostru și că și-au dat acordul pentru scrierea acestui scurt material.
Ne mai putem face prieteni?
Aceasta este una dintre întrebări care sub diferite forme a fost pusă și readusă în discuție de mai multe ori în întâlnirea de Biblioterapie despre prietenie. Întrebarea aceasta are mult sens mai ales când o punem în context cu ce ne-a spus, Zeineb Darkhel, psihoterapeută de la Reconectat. Ea ne spunea că în modul și direcțiile pe care le ia viața odată cu înaintarea în vârstă, prieteniile ajung să ocupe un loc secundar în viața noastră. Dacă în perioada adolescenței a-ți face cât mai mulți prieteni este dezirabil, puternic conectat cu identitatea individuală și cu nevoile de socializare specifice perioadei, cu timpul entuziasmul și dorința de a-ți face noi prieteni sau de a menține vechile relații nu este sustenabil.
Nu avem un răspuns la această întrebare și nici nu cred că există unul specific, dar cu toate acestea am simțit cum prietenia este mai importantă la începutul vieții, copilărie, adolescență și în primii anii ai adulthoodului, când programele noastre sunt mai libere și lipsite de responsabilități. Am exemple în jurul meu că prietenii noi pot apărea și la 50 de ani și la 60 și la 70, iar astfel de observații au avut și o parte din participantele la discuție. Astfel, ce am observat din discuții este că persoanele care își întemeiază o familie pare că se îndepărtează de prietenii lor, iar reconectarea sau prezența mult mai mare a prieteniilor în viața anumitor persoane reapare după ce copii devin adulți și pleacă de acasă. De asemenea, presupunerea mea este că adesea aceste dificultăți de gestionare a relațiilor de prietenie sunt mult mai întâlnite în rândul femeilor care pe lângă munca profesională, sunt responsabile de munca în gospodărie, iar uneori și de munca emoțională din cadrul familiei.
Cum gestionăm diferite afecțiuni ale sănătății mentale în prieteniile noastre?
Am decis să las această întrebare aici pentru că pe cât de validă este, pe atât de greu de gestionat poate fi în cadrul relațiilor de prietenie. Ce a fost interesant la discuția de la Biblioterapie este că am putut vedea ambele fețe a unei situații de acest tip. Au existat vreo 2-3 persoane care au povestit cum prietenei bune de ale lor trăiesc cu depresie de câțiva ani și că modul în care a intervenit acest lucru în relația lor poate fi foarte obositor, relația ajungând să fie centrată doar pe o singură persoană. Părea că pierderea, tristețea, efortul de a pune limite au apărut în prietenie și sub o formă sau alta au dus la distanțarea dintre ele.
Această distanță pare că a venit pe de o parte cu ușurare, iar pe de altă parte cu vinovăție că nu pot fi alături de persoana dragă. De asemenea, una dintre persoane prezente a vorbit despre cum e să fii de cealaltă parte și să realizezi că în urma unei perioade mai dificile din punct de vedere a sănătății mentale ai ajuns să pierzi oameni importanți din viața ta- sentimente de vinovăție, dar și conștientizarea că în acea perioadă nu era în stare să mențină relațiile semnificative din viața ei.
Ce facem când nu ne mai place de prietenii noștri?
Întrebarea nu a fost formulată în acest mod dramatic, însă pe scurt și direct rezumă una din dificultățile relaționale când vine vorba de prietenie. Prieteniile din viața noastră au apărut în diferite contexte precum la bloc, la școală, liceu, loc de muncă, toate contexte care se schimbă de-a lungul timpului. Aceste schimbări pot sau nu influența relația de prietenie prin prisma programului, distanțelor sau a altor factori ce pot apărea. La acestea se pot adăuga schimbări ce apar la nivel valoric, ideologic chiar. Ce faci practic când persoana cu care la un moment dat simțeai că sunteți pe aceeași lungime de undă o simți acum mai departe ca niciodată?
În plus, pot apărea și momente, precum și cel menționat la a doua întrebare, în care persoanele trec prin experiențe de viață aflate la poli opuși. S-au adus în discuție despărțirile sau singurătatea. Tu te îndrăgostești și treci prin această etapă de a cunoaște persoana de lângă tine, de a investi timp, emoții și energie într-o nouă relație, pe când prietena/prietenul tocmai trecea printr-o despărțire sau este singur de o perioadă mai lungă de timp și poate îi este dificil să îți fie alături în noua ta experiență așa cum te-ai aștepta sau ți-ai dori.
Dacă certurile, conflictele în familie, despărțirile romantice sunt abordate adesea în pop-culture și mass-media, despărțirea de prieteni nu este ceva despre care vorbim foarte des. Pare că adesea lăsăm relația să se estompeze în timp, însă poate exista riscul ca unul dintre prieteni să nu simtă la fel. Din discuția de la Biblioterapie, părea că față de prietenii există o oarecare obligativitate de a menține relațiile de ani de zile, chiar dacă odată ce ajungi la masă cu acea persoană simți că nu mai aveți prea multe în comun.
În concluzie
Consider că discuțiile și cele relatate mai sus sunt mai degrabă puncte de pornire a unor discuții mai detaliate despre prietenie. Însă, dacă ar fi să vorbim de o concluzie după ce am fost la Biblioterapie, este că prieteniile, chestionarea lor, durerea, cât și bucuriile pe care ni le oferă pare că sunt aspecte la care lumea se gândește poate mai mult decât discută despre asta.
