Ochi de pisică - Margaret Atwood

Image
Am aflat de această carte de la Andreea Vrabie, care ne-a invitat la Biblioterapie- clubul de carte pe care îl organizează recurent la Common House- să discutăm despre proiectul nostru. Subiectul cărții centrându-se pe prietenia dintre două femei, pe invidie și competiție. Am citit doar primele 30 de pagini și aceste teme s-au simțit încă de la început prezente în felul în care personajul principal se compară cu prietena sa în legătură cu diverse aspecte- precum felul în care arată, se îmbracă sau a îmbătrânit. Mai multe despre carte poți afla pe site-ul Andreeei, pentru că în cadrul întâlnirii de la Biblioterapie, cartea doar a dat tema centrală a discuției. În cele două ore petrecute în acea seară la finalul verii, sub atenta îndrumare a Andreei am vorbit despre prietenii, sănătate mentală și îmbătrânire. Mai multe despre întrebările dezbătute în cadrul discuției poți afla aici.